Respect, responsabilitate, iubire

”De ce este îmbrãţişarea un instrument vindecãtor atât de eficient? Pânã nu demult credeam cã luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza sunt principalele instrumente vindecãtoare, dar ele nu înseamnã nimic prin comparaţie cu îmbrãţişarea.”
Te invit sa citesti raspunsul sau, mai jos.Lectura placuta!
Omul simte nevoia sã fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacã nu se simte iubit, omul începe sã moarã. Dacã simte cã viaţa sa nu conteazã pentru nimeni, ea îşi pierde semnificaţia chiar pentru el însuşi.
De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibilã. Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru cã îi lipseşte iubirea.
Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc; iubirea ar fi mai mult decât suficientã. Îmbrãţişarea nu este altceva decât un gest de iubire, de cãldurã, de atenţie. Simpla senzaţie de cãldurã provenitã de la cealaltã persoanã poate vindeca multe boli, inclusiv rãceala şi egoul. Ea este suficientã pentru a te transforma din nou într-un copil.
La ora actualã, psihologii au înţeles cã dacã nu este îmbrãţişat şi sãrutat suficient de mult, copilul nu poate creşte normal. Lui îi lipseşte un anumit tip de hranã. Sufletul are nevoie de hranã, la fel ca şi trupul. Îi poţi îndeplini copilului toate nevoile fizice, dar dacã nu îl îmbrãţişezi niciodatã, el nu va creşte normal. Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simţi tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hrãnit fizic, dar nu şi afectiv.
Cercetãtorii au remarcat faptul cã dacã nu este îmbrãţişat, copilul scade în dimensiuni şi poate chiar muri, chiar dacã îi este asiguratã hrana fizicã. Corpul este îngrijit, dar sufletului îi lipseşte iubirea. El se izoleazã, devine rupt de existenţa-mamã.
Iubirea asigurã aceastã punte, ea este rãdãcina noastrã.
Aşa cum respiraţia este esenţialã pentru corpul fizic – dacã încetãm sã mai respirãm, corpul moare –, iubirea reprezintã respiraţia interioarã a sufletului. Acesta trãieşte prin iubire.
Luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza nu sunt suficiente. Poţi sã cunoşti toate terapiile din lume, poţi deveni un expert, dar dacã nu cunoşti arta iubirii nu vei rãmâne decât la suprafaţa activitãţii terapeutice.
Din 100 de cazuri, 90 de oameni bolnavi suferã în primul rând pentru cã nu au avut parte de iubire. De aceea, dacã terapeutul simte o grijã deosebitã faţã de pacientul sãu, hrãnindu-l cu iubire şi împlinindu-i aceastã nevoie, starea acestuia din urmã se poate schimba în mod miraculos.
Dincolo de orice îndoialã, iubirea este cel mai terapeutic fenomen care existã.
Sigmund Freud se temea foarte tare de ea. Îmbrãţişarea nici nu intra în discuţie, dar el prefera chiar sã nu dea ochii cu pacientul, temându-se sã nu simtã o stare de simpatie faţã de acesta dupã ce i-a ascultat toate plângerile şi coşmarurile interioare.
Se temea sã nu înceapã sã plângã, sã nu i se umezeascã ochii, sau – Doamne fereşte! – sã nu simtã chiar nevoia de a-l lua de mânã pe pacient. Se temea atât de tare de relaţia de iubire dintre terapeut şi pacient încât a inventat canapeaua psihanalistului. Pacientul trebuia sã stea întins pe spate, iar psihanalistul stãtea pe un scaun în spatele sãu, astfel încât sã nu fie nevoit sã dea ochii cu el.
Reţineţi însã: iubirea nu poate creşte decât faţã în faţã. Animalele nu pot simţi acest lucru, cãci ele nu ştiu sã facã dragoste decât pe la spate; de aceea, între ele nu se poate stabili un sentiment de prietenie, o relaţie adevãratã. O datã actul sexual terminat, fiecare pleacã în treaba sa, separat, fãrã un mulţumesc sau un la revedere! Animalele nu au reuşit sã îşi creeze familii, relaţii de prietenie, o societate, pentru simplul motiv cã atunci când fac dragoste nu se privesc în ochi, nu stau faţã în faţã. Ca şi cum actul lor amoros ar fi un act mecanic. El nu conţine nici un element uman.
Omul şi-a creat un întreg univers al relaţiilor pentru simplul motiv cã este singurul animal care face dragoste faţã în faţã. Ochii partenerilor comunicã între ei, expresiile lor faciale devin un limbaj subtil. În acest fel, intimitatea creşte, bazându-se pe împãrtãşirea emoţiilor, atât de intense în asemenea momente (bucurie, extaz, strãlucirea specificã orgasmului).
Omul are nevoie de intimitate; aceasta este o nevoie esenţialã.
De aceea, este mai bine sã faceţi dragoste pe luminã, nu în întuneric – cel puţin într-o luminã mai slabã, cum ar fi cea a unei lumânãri. Actul amoros în întuneric exprimã încã latura noastrã animalã, dorinţa de a evita faţa celuilalt.
Sigmund Freud se temea foarte tare de iubire; de fapt, se temea de propria sa iubire reprimatã. Se temea sã nu se implice. Dorea sã rãmânã în afarã, nu sã se implice în sufletul pacientului sãu, sã fie doar un observator ştiinţific, detaşat, rece, la distanţã. El a creat psihanaliza ca şi cum aceasta ar fi o ştiinţã. În realitate, nu este o ştiinţã şi nu va fi niciodatã! Este o artã, fiind mult mai apropiatã de iubire decât de logicã.
Un psihanalist adevãrat nu se teme sã pãtrundã adânc în sufletul pacientului sãu; dimpotrivã, el este dornic sã îşi asume acest risc. Într-adevãr, apele sunt tulburi acolo, te poţi îneca cu uşurinţã – la urma urmei, eşti şi tu un om! Cine ştie peste ce necazuri poţi da, dar trebuie sã-ţi asumi acest risc.
De aceea îl iubesc atât de mult pe Wilhelm Reich. Acest om a transformat întreaga psihanalizã prin implicarea sa. El a renunţat la detaşarea omului de ştiinţã. De aceea, eu îl consider un revoluţionar mult mai mare decât Sigmund Freud. Sigmund Freud a rãmas un tradiţionalist, speriat de propriile sale reprimãri.
Dacã nu vã temeţi de propriile voastre reprimãri, le puteţi fi de mare ajutor semenilor voştri. Dacã nu vã temeţi de propriul vostru subconştient, dacã v-aţi rezolvat cât de cât problemele personale, vã puteţi implica în lumea interioarã a pacientului, devenind mai degrabã un participant la aceasta, nu un simplu observator detaşat.
Eu înţeleg teama lui Sigmund Freud, cãci şi psihanaliştii au problemele lor, uneori mai mari decât cele ale pacienţilor lor. De aceea, doresc sã fac o afirmaţie cât de poate de categoricã: dacã omul nu este pe deplin trezit, un iluminat, el nu poate fi un terapeut adevãrat.
Numai un Buddha poate fi un terapeut autentic, cãci el nu mai are probleme personale de rezolvat. El poate fuziona pe deplin cu pacientul sãu. De fapt, pentru el pacientul nici nu reprezintã un pacient.
Aceasta este diferenţa care existã între relaţia dintre un pacient şi terapeutul sãu şi cea care existã între un discipol şi maestrul sãu. Discipolul nu este un pacient, el este copilul iubit al maestrului. Maestrul nu este doar un observator; el devine un participant. Cei doi şi-au pierdut entitãţile separate şi au devenit una. Aceastã unitate este întregul secret.
Îmbrãţişarea este doar un gest care aminteşte de unitate, dar chiar şi acest gest este de mare folos.
De aceea, ai dreptate. Mã întrebi: „De ce este îmbrãţişarea un instrument terapeutic atât de eficient?“
Da, este, şi este doar un gest. Dacã este extrem de autentic – dacã la el participã inclusiv inima – el devine un instrument magic, un fel de miracol care poate transforma instantaneu întreaga situaţie.
Nu se pot spune prea multe despre acest gest, dar unul din lucrurile pe care trebuie sã le înţelegeţi este urmãtorul: ideea cã un copil moare, iar în om se naşte adolescentul; cã adolescentul moare, iar în el se naşte adultul tânãr; cã şi acesta moare, iar în om se naşte adultul matur, şi aşa maideparte – este greşitã.
Copilul nu moare niciodatã – nici o etapã nu moare. Copilul rãmâne de-a pururi, înconjurat de alte experienţe, de adolescenţã, apoi de tinereţe, de maturitate şi de bãtrâneţe, dar nu moare.
Omul este la fel ca o ceapã, alcãtuit din mai multe straturi succesive. Dacã decojeşti ceapa, vei descoperi în curând foile fragede din interior. Cu cât te apropii mai mult de miez, cu atât mai fragede devin ele. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte omul: dacã pãtrunzi adânc în interiorul lui vei descoperi întotdeauna copilul inocent, iar contactul cu acesta este inevitabil un gest terapeutic.
Îmbrãţişarea permite un asemenea contact. Dacã îmbrãţişezi un om cu cãldurã, cu iubire, dacã îmbrãţişarea ta nu reprezintã un simplu gest golit de semnificaţie, ci unul autentic, dacã inima ta participã la el, intri imediat în contact cu copilul inocent din el. Revenirea acestuia la suprafaţã reprezintã un act cu o imensã valoare terapeuticã, întrucât inocenţa copilului este vindecãtoare în sine. Ea nu a fost coruptã. Ai atins astfel miezul pur al persoanei în care corupţia nu a pãtruns niciodatã, iar acest lucru este suficient pentru a declanşa procesul de vindecare.
Copiii sunt atât de puri, atât de plini de vitalitate, debordeazã de atâta energie. Regãsirea acestei energii este suficientã pentru a-l vindeca pe om. Important este sã scoţi acest copil la luminã, iar îmbrãţişarea este una din modalitãţile cele mai eficiente.
Autoanaliza este o cale mentalã; îmbrãţişarea este calea inimii. Mintea este cauza tuturor bolilor, în timp ce inima este sursa oricãrei vindecãri.

Sursa: http://dei-matei.blogspot.com/2012/02/osho-intr-o-lume-plina-de-iubire.html

Mult timp s-a crezut ca depresia este o boala insa, depresia este creata in acelaşi mod ca si furia prin limbajul pe care îl folosim. Dr. Marshall Rosenberg este foarte clar atunci când spune acest fapt: limbajul pe care noi îl folosim permite o astfel de agresiune pe care noi o exercitam asupra noastră.

Furia este determinata de aspecte exterioare, iar depresia de modul in care noi comunicam cu noi înşine. Nimeni nu este responsabil pentru modul în care noi alegem să ne simţim.

Atunci când un anumit eveniment se întâmpla in viata noastră care nu ne face plăcere avem tendinţa de a ne pune o serie de întrebări care ne permit sa rămânem intr-un cerc închis si care nu ne dau nici cel mai mic indiciu despre cum am putea rezolva situaţia. Ne întrebăm ceva in genul: „De ce mi se întâmpla mie asta ?” , „Cum am putut fi atât de prost ?” „Cum de m-am lăsat păcălit ?” …

Astfel de întrebări le punem datorită educaţiei pe care am primit-o şi datorita modului „binar” in care suntem obişnuiţi sa gândim (in termeni de bun sau rău, corect sau incorect, normal sau anormal) şi atunci când acest eveniment se petrece în viata noastră începem sa ne criticam şi să ne oferim aceste „atribute” uneori aproape inconştient.

În schimbul acestor întrebări poate ar fi mai folositor să ne întrebăm „Care au fost nevoile care nu mi-au fost satisfăcute în acest proces ?”. Puteţi observa că aceasta ne duce într-un alt tărâm în care începem să ne explorăm şi să căutam acele nevoi care se cer satisfăcute (nevoi precum siguranţă, respect, comunicare empatica…). Această întrebare nu numai că ne permite să găsim soluţii la situaţia respectivă sau la cele care vor urma in viitor, dar vom avea posibilitatea să ne privim cu mai multa iubire şi curiozitate, iar în timp să renunţam a ne critica inutil şi aşa să facem primul pas spre pacea cu noi înşine….

Dupa cum se stie in aceasta iarna Argeseanu a venit la Cluj pentru practicantii de Reiki si pentu cei care doreau sa isi faca diferite initieri.
Pot sa spun ca pentru mine a fost un moment emotionant. In primul rand pentru ca de mult timp nu mai participasem la un asemenea eveniment si in al doilea rand pentru ca nu ma intalnisem personal cu el decat odata la Baia Mare cand eram foarte debusolat 😛 si totul a fost foarte rece si oficial.
Iar cand vine vorba de Argeseanu sa intrebi alte persoane poate fi o adevarata aventura. Unii il considera ca fiind cel mai important maestru Reiki din Romania, iar alti doar o persoana care stie sa se marketeze foarte bine.
Toate acestea nu au facut decat sa amplifice dorinta mea de-al intalni si de a vedea care este “misterul” cu numit Ovidiu-Dragos Argeseanu.
Ei bine am inteles chiar din spusele lui ca s-a schimbat in ultima perioada…
Acum pot sa inteleg de ce este atat de selectiv cu persoanele care vorbeste.. este aproape tot timpul asaltat de diferite persoane care vor sa fie oarecum in “aura” lui.
Acordajele pe care le-am facut la Cluj au reusit sa aprinda din nou acea flacara in mine care de mult timp era doar mognea.
Cel mai mult imi place simtul sau al umorului, personal eu nu am nici macar respect pentru persoanele care considera ca a fi serios si putin distant automat te face putin mai “spiriual”, dar am sa ma opresc aici pentru a nu fi rau 😛
Una peste alta Argeseanu stie foarte bine ce face atat energetic cat si ca si pedagog, iar pentru un deschizator de drumuri cum este el este o combinatie excelenta.
A si inca ceva.. nu credeti nimic din ceea ce am scris faceti un “efort” si data viitoare daca doriti sa cunoasteti si sa simtiti mai multe despre reiki sa fiti prezenti data viitoare cand va veni la Cluj (Duminica 18 septembrie)

Am ramas cu impresia ca cele mai mult “informatii” le-am primit la nivelul inimii…

Te imbratisez cu drag

De tanar am fost fascinat de puterea mentalului si de cat de importanta este “disciplinarea” acestuia. Initial am dat peste cartile de gandire pozitiva, dupa care peste cele legate de subconstinent.

Nu vreau sa insist foarte mult, probabil deja cunoasteti cat de important este mentalul… cum acesta controleaza activitatea involuntara a organelor noastre, reglarea metabolismului si foarte important reprezinta fereastra sau „prisma” prin care noi percepem lumea din jurul nostru.

Va invit sa cititi urmatoarea mica parabola

O pereche recent casatorita s-a mutat intr-un cartier foarte linistit.
In prima dimineata din noua casa, in timp ce isi savurau cafeaua, femeia observa, privind pe fereastra, o vecina care isi intindea cearceafurile in balcon
– Ce cearceafuri murdare intinde vecina noastra, in balcon! Cred ca are nevoie de un sapun … Poate ar trebui s-o invat sa-si spele cearceafurile!
Sotul ei privi si ramase tacut
Si asa la fiecare doua sau trei zile, femeia repeta observatiile, in timp ce vecina isi intindea rufele la soare.
Dupa o luna femeia ramase surprinsa vazind ca vecina sa intinde cearceafuri mult mai curate si ii spuse sotului…
– Priveste, a invatat sa spele rufele! O fi invatat-o vreo alta vecina??
Sotul ei raspunse
– Nu, azi m-am trezit mai de dimineata si am spalat geamurile casei noastre!

In acelasi mod,  daca noi nu avem „fereastra” mintii noastre curata, tot timpul vom emite afirmatii negative cu privire la viata, oameni si intamplari…  Cred ca este important sa constientizam si sa alegem ce anume gandim si cate dintre ele sunt cu adevarat ale noastre si sa facem primii pasi catre o viata care merita traita.

Ce anume am putea sa facem pentru a ne „linisti” putin mintea ? Desigur,  sa ne acordam timp sa facem diferite meditatii sau tehnici de relaxare ar ajuta,  insa ce sa facem atunci cand suntem prinsi in viata de zi cu zi ?

Mai de mult obisnuiam sa imi spun afirmatii pozitive de genul :
Sunt vesel tot timpul si sa ofer un zambet fiecarei fiinte pe care o intalnesc.

Image via Wikipedia

Sunt puternic incat nimic nu imi tulbura linistea sufleteasca.
Utilizarea acestora este foarte benefica si m-au ajutat foarte mult sa cresc nivelul de incredere in propria persoana.  De curand, insa am citit cateva carti si am ajuns la concluzia ca,  desi sunt foarte eficiente,  s-ar putea ca afirmatia respectiva sa nu fie ceea ce „am nevoie” in acel moment al vietii mele.

Acum folosesc o mantra;  fie ca este vorba de “OM” , “AUM”, “AMIN” ceea ce consider ca este mai aproape de suflet. Vorba accea:  daca povestea nu iti place, atunci ea nu este pentru tine.

Cum anume folosesc eu o mantra ?

In primul rand fac acest gen de exercitii atunci cand sunt in intimitatea casei mele – oamenii tind sa le fie frica de ceea ce nu cunosc. Dupa mai multe zile o pot realiza usor cu ochii deschisi in aproape orice situatie cotidiana care nu imi necesita o activitate mentala intensa.

Rostesc mantra respectiva in mintea mea fiind foarte atent la ceea ce simt in corpul meu dupa momentul rostirii, practic acel moment de liniste este cel pe care il urmaresc. Aceste momente de liniste mentala sunt foarte valoroase si in timp va pot permite sa comunicati mai bine cu Sinele vostru.

Rezonanta in corpul nostru a unei mantre poate fi foarte diferita de la senzatii placute de fiori pe coloana vertebrala, caldura sau expansiune corporala… insa nu trebuie sa va “luptati” pentru a simti una dintre aceste trairi.

Sper ca acest articol si practicarea acestui mic exercitiu sa va fie de folos si sa va imbratiseze cu multa iubire si armonie